CARTEA LUI ENOCH

1.Iata cuvintele lui Enoh prin care el binecuvinteaza pe cei alesi si cei drepti care vor trai timpuri de mahnire profunda, cand vor fi respinse toate rautatile si toate nelegiuirile. Enoh, om drept care a mers in fata Domnului, cand ochii lui au fost deschisi si cand el a contemplat o viziune sfanta in Ceruri si a spus: ” Iata ce mi-au prezentat ingerii”.

2. acesti ingeri mi-au dezvaluit toate lucrurile si mi-au dat minte sa inteleg ce am vazut, cele ce nu vor avea loc in aceasta generatie ci intr-o generatie urmatoare, pentru binele celor alesi.


3. aceasta pentru ca eu am putut vorbi si discuta cu cel care va parasi intr-o zi locuinta sa celesta, Sfantul si Atotputernicul, Domnul acestei lumi.


4. Cel care va cobora o zi pe varful muntelui Sinai, aparand in tabernacolul sau si manifestandu-se cu toata forta puterii Sale divine.


5. Toti cei prezenti vor fi ingroziti de spaima.


6. La fel pe tot pamantul vor fi cuprinsi de teama si groaza. Muntii se vor prabusi, colinele se vor scufunda, ele se vor topi in fata Sa, ca ceara in fata flacarii. Pamantul va fi acopirit cu apa si vor pieri toti cei ce-l locuiesc, asadar toate fiintele vor fi judecate, toate chiar si dreptii.


7. Dar cei drepti vor obtine linistea; El ii va feri pe cei alesi si le acorda iertarea Sa.


8. Atunci ei vor deveni propietatea lui Dumnezeu; ei vor fi coplesiti de fericire si binecuvantare; splendorile Divinitatii ii vor lumina.

 

DESCARCATI CARTEA LUI ENOCH

CARTEA%20LUI%20ENOH%20.doc

 

Vizualizări: 25


Răspunsuri la Aceste Discuţii

MULTUMESC,

 


Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Comments Protected by WP-SpamShield Anti-Spam